Flowers and Braids Summer Outfit


Hello, pretty blossoms!
Vara este anotimpul pe care îl îndrăgesc cel mai puțin, ca să fiu sinceră. Prefer de departe toamna și primăvara când temperaturile sunt mai îngăduitoare, dar trebuie să recunosc că și vara are farmecul ei. Ținuta de azi este una casual pentru mine, am purtat-o la o plimbare cu două prietene într-o zi călduroasă de vară (cămășuța kimono e foarte răcoroasă!)


Ce am purtat:
Cămașă kimono: H&M cu un maieu alb simplu de la aceeași firmă pe dedesubt
Blugi: Pull & Bear
Sandale: Poema
Geantă: Guess
Ochelari de soare: Guess (cu dioptrii pentru miopia mea ”dragă”)
Ceas: Fossil
Brățări: Accessorize
Colier: H&M



Mult timp mi-am dorit un colier statement și, după licență, mi-am cumpărat unul de la H&M ca să îmi satisfac dorința. Mi se pare finuț comparativ cu altele, dar îndeajuns de mare să poată fi numit ”statement”.



Pentru că era foarte cald am ales să îmi împletesc părul și să îl prind în stilul clasic ”milkmaid”. Nu sunt foarte mulțumită din cauza firișoarelor răzlețe care nu au vrut de nicio culoare să stea potolite, dar hei, asta înseamnă că am un păr sănătos care se regenerează așa că nu mă plâng prea tare.


Geanta este singura din colecția mea (mărișoară) care a avut un preț mai ridicat. Am luat-o vara trecută din aeroport cu 50% reducere și de atunci nu o mai las. Îmi pare rău că nu și-a păstrat exact forma de la început, dar îmi place la nebunie combinația de culori și brățara care a venit atașată la ea.
Sandalele sunt același model cu cele de AICI, doar că pe alta culoare (v-am spus cât îmi plac, nu?).







Cam asta a fost pentru astăzi. Ca întotdeauna, aștept părerile voastre în comentarii aici, pe Facebook, pe mail sau prin poștă dacă doriți :D
O zi faină și plină de lucruri frumoase vă doresc!
PS: Mă gândeam să organizez un giveaway când pagina va atinge 1000 de like-uri. Spuneți-mi ce v-ar plăcea să primiți :) 
Pupici!

24 pretty comments

  1. Ce dragutaaa, imi place mult bluza, iar coafura e :X:X:X Esti la Pitesti :D?

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place foarte mult, in special bluza aceea - are un imprimeu genial! Nu iti pot explica de ce, dar eu n-as fi pus colier, ci multe bratari subtiri langa ceas. Keep it up, mai vreau sa vad tinute :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Alice! Si eu as fi pus multe bratari subtiri langa ceas, imi plac mult cum arata, din pacate nu am foarte multe pentru ca nu gasesc nimic sa ma multumeasca :)) dar usor-usor...

      Ștergere
  3. Cat de draguta e bluzica si geanta! Imi plac pozele, ai inceput timit si frumos! Cred ca o sa avansezi destul de repede :D.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Fede :* Sper sa o fac, doar sa nu duc lipsa de fotografi ca atunci e mai greu :)) Te pup!

      Ștergere
  4. Este adorabila bluzita si iti sta foarte bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi place cum ai asortat coafura la ținută. Se potrivesc perfect. :)
    Iar kimono-ul e bestial!

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte dragut look-ul tau...imi place parul foarte mult

    www.eager4fashion.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Love it! Esti scumpa foc!

    intrendbydeea.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti foarte draguta si tinuta ti se potriveste de minune, e feminina si vaporoasa!

    Te pup,
    Cosmina!

    RăspundețiȘtergere
  9. ce simpatica !!! pozele sunt wow <3

    RăspundețiȘtergere
  10. Ca de obicei, esti o draguta! Si iar iti spun ca semeni cu Zoella, mai ales cu milkmaid braids. Imi place camasuta ta. Sta foarte bine pe tipul tau de corp. Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yay :D nu mi se pare ca seman, dar ma bucur :)) ti-am zis, e un compliment tare frumos. Te puuup!

      Ștergere
  11. Esti foarte frumoasa Stefana, imi place mult camasuta, e atat de delicata. Pozele arata superb si exprima o stare de liniste. Pupici :*
    http://xcentrica.ro

    RăspundețiȘtergere
  12. You look like a Russian beauty Stefana, impletiturile sunt de vina, foarte faina tinuta, lejera si chic! Imi place. xo

    RăspundețiȘtergere